IMPORTANT! Instrucțiuni și reguli pentru candidații la examenul de primire în profesia de avocat din data de 3 martie 2019



ANUNŢ
În atenția candidaților la examenul de primire în profesia de avocat
din data de 03 martie 2019:

A. Instrucțiuni și reguli

– Examenul începe la ora 9.00 a zilei de 03.03.2019;
– Candidații se vor prezenta la sala de examen OBLIGATORIU la ora 08.00 cu actul de identitate;
– Actele de identitate acceptate sunt cartea/buletinul de identitate, adeverință provizorie de identitate (în caz de pierdere a cărții/buletinului de identitate), pașaportul sau permisul de conducere, prezentate în original și aflate în termen de valabilitate; copii de pe acestea sau alte documente nu vor putea fi luate în considerare;
– Candidaților le este interzis accesul în sala de examen cu genți, poșete, tipărituri, telefoane mobile și orice fel de alte aparate electronice;
– Este strict interzis accesul în clădire cu mijloace electronice de comunicare sau de informare sau care permit comunicarea sau informarea, indiferent de natura acestora (telefoane mobile, pda-uri, tablete, notebook-uri, ceasuri inteligente etc.).

– Repartizarea candidaților la săli se va publica la 02 martie 2019.

B. Instrucțiunile și regulile de mai sus se completează cu prevederile Regulamentului de examen, astfel cum acestea sunt prevăzute în Hotărârea nr. 367 din 22.06.2018 a Consiliului U.N.B.R.

Stiri recente

Stiri vizualizate