Uniunea Națională a Barourilor din România anunță organizarea examenului de primire în profesia de avocat (pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea septembrie 2017.
Data desfășurării examenului este 01.09.2017 pentru toți candidații.
Examenul se va desfășura prin susținerea unui test grilă ce cuprinde 100 de întrebări din toate materiile de examen. Vor fi declarați admiși candidații care vor obține cel puțin 10 puncte la fiecare disciplină în parte și un punctaj total de cel puțin 70 de puncte.
Materiile de examen sunt: organizarea și exercitarea profesiei de avocat; drept civil; drept procesual civil; drept penal; drept procesual penal.
Examenul se susține în cadrul I.N.P.P.A. și se desfășoară în mod unitar, la București. Tematica de examen este cea stabilită prin Hotărârea nr. 243 din 17.06.2017, publicată pe site-ul U.N.B.R.
Înscrierea la examen se va desfășura astfel:
- Cererile de înscriere se depun în intervalul 03 iulie 2017 (ora 8.00) – 31 iulie 2017 (ora 16.00) la secretariatul baroului la care candidatul urmează să-și desfășoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis.
- Cererile vor fi însoțite de actele prevăzute în Regulamentul de examen.
- În perioada 01 august 2017 – 10 august 2017 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen iar rezultatul verificărilor se afișează conform prevederilor Regulamentului de examen.
Taxa de examen este de 1000 lei și se va achita în contul I.N.P.P.A. din București nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. Sucursala Unirea București cu mențiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea septembrie 2017”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea septembrie 2017”.
ANUNT - EXAMEN DE PRIMIRE IN PROFESIA DE AVOCAT
Publicat de administrator in data de - 2254 accesari
ANUNȚ – Uniunea Națională a Barourilor din România anunţă organizarea examenului de primire în profesia de avocat (pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea septembrie 2017.