UNBR – INPPPA anunţă lansarea unei sesiuni de formare e-learning în domeniul antidiscriminării, organizată de Consiliul Europei în cadrul programului
Publicat de administrator in data de - 1004 accesari
Uniunea Naţională a Barourilor din Romania – Institutul Naţional Pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor anunţă lansarea unei sesiuni de formare e-learning în domeniul antidiscriminării, organizată de Consiliul Europei în cadrul programului “HELP în UE” (HELP in the EU).
Programul “Human Rights Education for Legal Professionals in the European Union” sau “HELP in the EU” este un proiect finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Consiliul Europei, folosind metodologia HELP pentru formarea judecătorilor, procurorilor si avocaţilor în domeniul drepturilor omului. Pentru mai multe detalii privind proiectul, poate fi accesat următorul link: https://www.coe.int/en/web/help/help-in-the-eu .
Cursul explorează domeniul antidiscriminării într-o manieră interactivă, dezvăluind sinergiile și diferențele dintre Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi alte instrumente relevante ale Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene. Cursul cuprinde, de asemenea, referinţe la jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), a Curții de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), precum şi la cadrul legislativ naţional şi jurisprudenţa instanţelor naţionale.
Lansarea acestui curs va avea loc în Bucureşti, în data de 12 octombrie 2018, printr-o întâlnire la care vor participa avocaţii români care vor opta să parcurgă acest curs on-line, tutorele de curs, reprezentanţi ai Consiliului Europei – programul HELP, reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Barourilor din Romania şi ai Institutului Naţional Pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor.
Cursul se va desfăşura on-line, sub coordonarea unui moderator naţional desemnat de responsabilii HELP din cadrul Consiliului Europei, va avea o durata de aproximativ 2 luni şi se va desfăşura în limba româna. Grupul de cursanţi va cuprinde 25 de avocaţi. Prezenţa acestora la seminarul de lansare este obligatorie. Participanţii la seminarul de lansare a cursului vor avea asigurate masa de prânz şi pauza de cafea. Dacă este cazul şi în condiţiile generale stabilite de Consiliul Europei, costurile de cazare (1 noapte) si transport vor fi asigurate în mod excepţional pentru participanţi a căror reşedinţă este situată în afara zonei Bucureşti.
La absolvirea cursului, participanţilor le vor fi remise certificate din partea programului HELP al Consiliului Europei. Cursul a fost inclus în programul de pregătire continuă a avocaţilor, aprobat de organele de conducere a profesiei, Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor urmând să le elibereze, de asemenea, participantilor un atestat în acest sens.
Avocaţii care doresc să urmeze acest curs şi să participe la evenimentul de lansare sunt invitaţi să se înscrie cat mai repede (termen 30 septembrie 2018 sau la atingerea numărului maxim de 25 de participanţi), prin trimiterea unei succinte scrisori de intenţie pe adresa doamnei av. dr. Raluca BERCEA, info point HELP pentru România, e-mail: raluca.bercea@e-uvt.ro, tel. 0744558387.